Momentul în care berea va fi chiar „recomandată” șoferilor se apropie. Descoperirea de ultim moment a oamenilor de știință

Momentul în care berea va fi chiar „recomandată șoferilor se apropie. Descoperirea de ultim moment a oamenilor de știință
Publicat: 13/12/2017, 08:45

Salvarea pare să vină de unde ne așteptăm mai puțin. Chimiști de la Universitatea din Bristol au creat combustibil din bere, potrivit phys.org, citat de GUSTARTE.

Pentru băutorii de bere această nouă întrebuințare poate părea o risipă, însă poate fi o salvare. Nu vă așteptați să turnați bere direct din doză în rezervorul mașinii. Oamenii de știință spun că procesul de producere a etanolului este similar cu cel prin care se obține berea. Etanolul se poate transforma foarte ușor în butanol, o substanță mult mai potrivită pentru funcționarea motoarelor și mai puțin corozivă decât benzina.

„Alcoolul din băuturi este de fapt etanol, care are aceeași structură moleculară ca butanolul pe care noi vrem să îl producem pentru a înlocui benzina.”, a explicat Ducan Wass, chimist la Universitatea din Bristol. Berea oferă cel mai bun model în acest sens și le dă oamenilor de știință speranțe că vor reuși să facă producție la scară industrială. Cercetătorii au folosit un catalizator care a mers perfect atunci când a fost folosită berea.

„Berea este un model de compoziție chimică. Este exact ce aveam nevoie pentru a trece la producția industrială, este ceea ce ne demonstrează că această tehnologie este un vis care devine realitate”, a spus Was. Înainte de a implementa descoperirea, specialiștii trebuie să vadă ce anume din bere face ca motorul să meargă. Este posibil ca doar anumite ingrediente să fie necesare.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
BBC: „Nu a fost un eșec. A fost trădare!” Un comandant ucrainean povestește cum rușii...
Acești doi vasluieni s-au îmbogățit! Câte sticle au dus într-un centru de reciclare din LIDL
FOTO. Mădălina Ghenea, apariție absolut incendiară! Pictorial hot după ce s-a despărțit de milionar
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un mercenar rus, fost membru Wagner, spune că ucide prizonieri ucraineni din compasiune: „E și...
Desfătare într-un cadru de lux pentru Inna și Deliric! Avem imaginile din croaziera de 5...
Oana Lis, diagnosticată cu CANCER! Clipele grele prin care trece soția lui Viorel Lis: „Viața...
Băutura care şi-ar putea dubla preţul în restaurante şi baruri. Cât vor ajunge românii să...
A murit Preotul Gheorghe! Breaking news
„Am găsit-o la 100 de metri de mașină”. Șoferul începător care a provocat teribilul accident...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Cât costă noul Hyundai i20 în România. Bate Dacia la preț?
Adrian Sârbu: Obiectivul unic al viitorilor europarlamentari este să-i facă pe români să se simtă...
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
Este interzis în România. Ți se suspendă PERMISUL și iei amendă de 10.000 de lei
Divorț fulgerător în lumea fotbalului. Au rezistat doar câteva luni
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are...
"Este oribil acolo, să nu mergeți niciodată". Cea mai ieftină stațiune din Spania, capcană pentru...
Robi și Julia, un nou schimb acid de replici în Casa Iubirii! Concurenta este revoltată...
”Vai de capul meu, a făcut de râs concursul” Saveta Bogdan, critică dur câștigătorul Eurovision...
BANCUL ZILEI. - Îs supărat, mă, Vasile! - De ce, măi Ioane, că de-abia te-ai...
Cuza a murit în urmă cu 151 de ani, la Heidelberg, Germania. Conspiraţia din spatele...
×